Acasa Dermatologie si Estetica Medicala Corecție cearcăne cu acid hialuronic, P.R.P. sau mezoterapie – terapii nonchirurgicale foarte eficiente!

Corecție cearcăne cu acid hialuronic, P.R.P. sau mezoterapie – terapii nonchirurgicale foarte eficiente!

de Amalia

Cearcănele reprezintă o problemă estetică atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Departe de a fi expresia unei probleme medicale grave, cearcănele pronunțate duc la imbătranirea prematură a aspectului. Partea bună este că, de cele mai multe ori, ele au o cauză perfect tratabilă: sângele din capilarele prezente la nivelul ochilor nu mai circulă la fel de rapid, iar sângele venos fiind mai închis la culoare, întunecă zona respectivă…

Nu discutăm despre cearcănele în care apar deja „falduri” de piele revărsate. Acestea au nevoie de tratament chirurgical. Însă pentru toate celelalte tipuri, care sunt doar „întunecate”, există terapii nonchirurgicale foarte eficiente! 

Vorbim aici despre injectarea unei pelicule de acid hialuronic, care se va interpune între patul vascular și piele sau despre îmbunătățirea calității tegumentului prin proceduri de mezoterapie.

Aceasta din urmă poate corecta laxitatea cutanată exagerată, datorită efectelor de remodelare importantă şi inducerea/accelerarea procesului natural de sinteză a fibrelor de susținere. Astfel, pielea îşi recapată elasticitatea, fermitatea şi tonicitatea.

Mezoterapia înseamnă introducerea, prin microinjecții, a unui cocktail de substanțe, stabilit de medic în funcție de nevoile şi situația pacientului, conținând vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, acid hialuronic, oligoelemente, etc.

Pe de altă parte, injectarea acidului hialuronic pentru corectarea cearcănelor trebuie facută de medici cu o experiență vastă în acest sens, deoarece este o procedură delicată și care necesită multă atenție.

Pentru o și mai bună corecție, pe termen lung, se asociază infiltrarea de plasmă îmbogățită trombocitar (P.R.P., plasmolifting) pe zona afectată. 

Aceasta va duce la regenerarea țesutului cutanat, afectat în timp de slaba oxigenare. 

Este descrisă și situația clinică a hiperpigmentării zonei de pleoapă inferioară și ea definită tot de acest termen, ce necesită adaptarea substanțelor de mezoterapie cu scopul ștergerii/diminuării acestei colorații, frecvent constituțională.

Mezoterapia are riscuri minime, iar efectele adverse sunt reduse;

Pot apărea mici vânătăi, sau hematoame în zonele cu laxitate, roşeată, durere locală, senzații de arsură, mâncărime sau o reacție alergică minoră locală.

Mezoterapia este un procedeu extrem de important în cadrul tratamentelor antiaging (împotriva îmbătrânirii) prin corectarea dezechilibrelor asociate acestui proces natural precum deshidratare, lipsa fermității, a elasticității şi modificarea calității pielii.

Mezoterapia poate fi făcută cu ajutorul acului, extrem de fin, sau instrumental, cu dispozitive adaptate având un capăt cu un sistem de ace, prin care pătrund substanțele și este indusă o minimă traumă cu efect epitelizant/restructurant local.

Sunt necesare, în medie, 5 ședințe, spațiate între 1-2 săptămâni, urmând ședințe de întreținere 1/3-6 luni. Efectele sunt vizibile după 1-2 ședințe.

Corectează defecte legate de textură, riduri fine, pigmentări difuze, cicatrici deprimate restabilind integritatea și aspectul cutanat.

Programările pentru ședințele de terapie laser anti-aging se pot face atât la sediul Skinmed Clinic, din Piața Alba Iulia nr. 2 (langă Banca Transilvania), la telefon 0786.356.361, fie on-line pe www.skin-med.ro .

Posibil să-ți placă și aceste articole

Lasa un comentariu