Dr. Amalia Anghel, medic primar Dermatovenerologie, doctor în Stiințe Medicale și expert în Estetica Medicală, a deschis SkinMed Clinic Pipera, un centru specializat în dermatologie şi estetică în inima zonei corporatiste, în care a investit 2 milioane de euro. Care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate în nordul Capitalei? Cum influenţează ceea ce mâncăm în pauza de masă dintre meetingurile pe Zoom starea pielii? Ni se poate citi sănătatea pe faţă? Sunt câteva întrebări la care antreprenoarea răspunde într-un interviu acordat BUSINESS Magazin.
One North Lofts, o clădire impunătoare de pe bulevardul Pipera, găzduieşte la parter, începând cu această lună, SkinMed Clinic, un centru de dermatologie şi estetică, fondat de dr. Amalia Anghel, deschis după o investiţie de 2 milioane de euro. Antreprenoarea s-a extins din centrul Bucureştiului în nord, „acasă” la corporatiştii care caută servicii de îngrijire a pielii şi relaxare, după orele lungi de trafic sau work from home.
„Nevoia de extindere a apărut în urma cererii tot mai mari pentru serviciile dermatologice şi estetice, în special din partea pacienţilor din zona de nord a Bucureştiului, unde se află Pipera. Acest cartier este cunoscut pentru concentrarea de centre de afaceri şi rezidenţiale, atrăgând o categorie de clienţi care pun accent pe prevenţia şi îngrijirea pielii”, spune dr. Amalia Anghel, fondatoarea SkinMed Clinic.
Clinica din Pipera vine cu o abordare integrată, care îmbină tratamentele dermatologice tradiţionale cu cele mai noi tehnologii din medicina regenerativă şi estetică. Astfel, oferă o gamă diversificată de servicii medicale: dermatologie, estetică medicală, oncologie, ginecologie, flebologie, medicină regenerativă, diabet, nutriţie şi boli metabolice, endocrinologie, boli infecţioase, psihologie clinică şi urologie. Investiţia în deschiderea clinicii din Pipera a fost de aproximativ 2 milioane de euro, în care intră atât costurile pentru dotarea cu echipamente medicale de înaltă performanţă, cât şi pentru amenajarea spaţiului la standarde înalte.
„Ne aşteptăm la o recuperare a acestei investiţii în decurs de 3-5 ani, în funcţie de dinamica pieţei şi de răspunsul pacienţilor la noile servicii. Această proiecţie este bazată pe creşterea constantă a interesului pentru serviciile noastre de prevenţie şi estetică medicală, dar şi pe poziţionarea clinicii într-o zonă în plină dezvoltare, cu acces facil pentru locuitorii din nordul Bucureştiului”, a subliniat dr. Amalia Anghel.
În prima clinică, de pe bulevardul Decebal, investiţia a fost de circa 1,5 milioane de euro, cu susţinere bancară, în condiţiile în care o cotă importantă au avut-o echipamentele medicale. Dincolo de investiţia financiară în extindere, în calitate de antreprenor, dr. Amalia Anghel a afirmat că găsirea personalului calificat este o provocare, mai ales într-un domeniu specializat precum dermatologia şi estetica medicală. Ea a recrutat atât medici cu experienţă vastă, cât şi tineri, pe care i-a format în cadrul clinicii din centrul Bucureştiului.
„Pe lângă serviciile clasice de dermatologie şi estetică medicală pe care le oferim şi la prima noastră clinică, cea din centrul capitalei, în Pipera am introdus noi soluţii de diagnostic şi tratament. Printre tehnologiile de vârf disponibile se numără Fotofinder, un dispozitiv de ultimă generaţie pentru diagnosticarea precoce a melanomului, laserul Alma Hybrid, recunoscut pentru eficienţa sa în tratarea cicatricilor şi a imperfecţiunilor cutanate, dar şi tratamente inovatoare precum fotobiomodularea şi terapia Geneo X, acestea fiind disponibile exclusiv în Pipera”, a explicat medicul.
În prezent, printre cele mai solicitate servicii la SkinMed se numără dermatoscopiile, consultaţiile pentru adolescenţii cu acnee, tratamentele de rejuvenare facială, dar şi tratamentele pentru cicatrici, cum ar fi terapia cu laser.
Fotobiomodularea este o tehnologie de pionierat în îngrijirea pielii, care utilizează lumina LED pentru a stimula regenerarea celulară şi a îmbunătăţi sănătatea generală a pielii, în timp ce Geneo X combină oxigenarea naturală a pielii cu infuzia de nutrienţi esenţiali, oferind rezultate vizibile imediat, într-un tratament ce redefineşte rejuvenarea facială.
„Sezonul influenţează destul de mult cererea – înainte de vară observăm o creştere a interesului pentru proceduri estetice care oferă rezultate rapide, cum ar fi injectările sau tratamentele cu laser pentru îndepărtarea părului. De asemenea, în perioada de toamnă şi iarnă creşte cererea pentru tratamente dermatologice mai complexe, cum ar fi peelingurile chimice sau tratamentele laser pentru pete şi cicatrici. În ceea ce priveşte tendinţele internaţionale, observăm o aliniere din ce în ce mai mare cu cerinţele de pe pieţele externe – pacienţii noştri sunt din ce în ce mai informaţi şi vin adesea cu cerinţe specifice inspirate de cele mai recente inovaţii din domeniu”, a mai spus dr. Amalia Anghel.
Ea a adăugat că într-o zonă ca Pipera, unde mulţi dintre locuitori şi angajaţi au un stil de viaţă extrem de dinamic, cu program încărcat şi multe ore petrecute la birou sau lucrând de acasă, anticipează o cerere ridicată pentru servicii de relaxare şi de reducere a stresului, cum ar fi masajele terapeutice sau tratamentele faciale de revitalizare. Totodată, a observat că traficul intens din Bucureşti şi orele petrecute în faţa ecranelor, mai ales în contextul work from home, au generat un interes crescut pentru servicii care îmbunătăţesc starea generală de bine.
„Astfel, am integrat în clinica noastra si parteneriatul cu THAIco SPA, specialişti în servicii de wellness şi relaxare, menite să completeze tratamentele dermatologice şi estetice”, a precizat aceasta.
O altă tendinţă este creşterea interesului pentru utilizarea produselor cu SPF şi pentru consultaţiile preventive legate de cancerul de piele.
„Temperaturile extrem de ridicate din această vară au accentuat conştientizarea riscurilor asociate expunerii la soare, iar pacienţii sunt mai preocupaţi de prevenţie decât în trecut. De asemenea, educaţia despre protecţia solară a evoluat, iar mulţi dintre pacienţii noştri vin la consultaţii deja informaţi despre importanţa utilizării SPF-ului zilnic, nu doar în timpul verii. În plus, controalele pentru depistarea precoce a leziunilor canceroase au devenit o prioritate pentru o categorie mai mare de pacienţi, iar noi ne concentrăm pe creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa screeningurilor regulate”, a spus medicul.
Dr. Amalia Anghel a spus că există o legătură puternică între alimentaţie şi sănătatea pielii. Consumul frecvent de alimente procesate, bogate în zahăr şi grăsimi nesănătoase, afectează echilibrul hormonal şi contribuie la apariţia afecţiunilor dermatologice precum acneea, îmbătrânirea prematură şi inflamaţia. Pielea este un indicator al stării generale de sănătate, iar problemele interne cauzate de o dietă dezechilibrată se reflectă adesea la nivel cutanat. Apoi, având în vedere diversitatea tot mai mare de produse cosmetice disponibile pe piaţă, medicul consideră că este esenţial să citim cu atenţie etichetele şi să înţelegem ingredientele pe care le conţin produsele pe care le aplicăm pe piele. „Unele ingrediente, precum parabenii, sulfatele sau uleiurile minerale, pot fi iritante sau dăunătoare pe termen lung”, a întărit ea. Din punct de vedere medical, este recomandat să optăm pentru produse care sunt testate dermatologic şi formulate cu ingrediente naturale, mai blânde pentru piele.
„Tendinţa produselor coreene de îngrijire a pielii, promovată intens pe platforme precum TikTok, a creat un adevărat val de entuziasm, însă este important să nu ne lăsăm influenţaţi exclusiv de campaniile de marketing. Deşi unele produse coreene sunt eficiente şi inovatoare, ele trebuie alese cu atenţie, în funcţie de nevoile specifice ale pielii fiecărui individ. Rutinele complexe, cum ar fi cele cu zece paşi, nu sunt potrivite şi pot chiar să dăuneze în unele cazuri”, a spus dr. Amalia Anghel. Ea consideră că este important să cerem recomandări avizate de la dermatologi sau specialişti în îngrijirea pielii şi să înţelegem că nevoile pielii sunt individuale şi că fiecare produs trebuie să fie testat înainte de a fi inclus într-o rutină zilnică.
„Odată cu extinderea în Pipera, ne aşteptăm la o creştere substanţială a cifrei de afaceri. Estimăm o creştere de aproximativ 20-30% comparativ cu anul precedent, datorită atragerii unui nou segment de clienţi şi creşterii cererii pentru serviciile noastre de dermatologie şi estetică medicală. Totodată, noua clinică oferă o gamă extinsă de servicii, ceea ce va contribui la diversificarea veniturilor noastre”, a afirmat dr. Amalia Anghel.
În 2023, compania SkinMed Clinic a avut o cifră de afaceri de 7 milioane de lei, în creştere cu 2 milioane de lei faţă de anul trecut, iar profitul a fost de 1,3 milioane de lei, potrivit datelor publice.
Dr. Amalia Anghel este Medic Primar Dermatovenerologie, Doctor în științe medicale, Expert Terpii injectabile / Terapii laser / Dermatoscopie & Dermato-oncologie și Trainer Juvederm România & Alma Laser in cadrul clinicii SKINMED.
Articol apărut pe site-ul Business Magazin în luna octombrie 2024.