Toamna nu aduce doar schimbări în peisaj, ci și în sănătatea pielii. După o vară intensă, expunerea prelungită la soare poate lăsa urme adânci pe pielea noastră, cum ar fi melasma, hiperpigmentarea, rozaceea sau cuperoza. Deși soarele ne oferă o strălucire frumoasă pe moment, el poate fi cauza unor afecțiuni inestetice și adesea dificil de gestionat. Cum combatem aceste probleme și cum ne îngrijim pielea pentru sezonul rece, aflăm de la Dr. Amalia Anghel, medic primar Dermatovenerologie, doctor în Stiințe Medicale și expert în Estetica Medicală.
Cum combatem hiperpigmentarea, cum se manifestă melasma, ce tratament medical necesită rozaceea și cuperoza și care sunt cele mai moderne soluții pentru pielea noastră, am aflat de la medicul specialist Amalia Anghel, , special pentru Click!
Melasma – o provocare comună de toamnă
Melasma este una dintre cele mai întâlnite afecțiuni cutanate după vară, în special la femei. Aceasta se manifestă prin apariția petelor pigmentare de culoare brună, localizate pe frunte, obraji, zona perioculară sau deasupra buzei superioare. Expunerea necontrolată la razele UV, modificările hormonale sau predispoziția genetică sunt factorii principali care contribuie la această afecțiune.
Dr. Amalia Anghel ne explică faptul că melasma trebuie tratată cu blândețe: „Există o serie de proceduri moderne, cum ar fi peelingurile chimice, laserul ClearLift sau mezoterapia depigmentantă, care pot contribui semnificativ la estomparea acestor pete”, explică specialistul. “Tratamentul este însă doar o parte din soluție. Fotoprotecția riguroasă și aplicarea de creme cu SPF 50+ sunt esențiale pentru a preveni reapariția petelor pigmentare”, mai spune medicul.
Cum combatem hiperpigmentarea?
Hiperpigmentarea reprezintă o altă problemă frecventă cauzată de expunerea la soare. Aceasta se manifestă prin pete întunecate ce apar pe piele din cauza producției excesive de melanină. Cauzele sunt diverse: expunerea la soare, inflamațiile pielii, îmbătrânirea sau modificările hormonale. Tratamentele avansate, precum exfolierile chimice cu acizi, terapiile cu laser și produsele depigmentante pe bază de vitamina C și acid kojic, sunt soluții eficiente pentru estomparea hiperpigmentării.
„Este important să fim consecvenți în tratamente și să ne protejăm zilnic pielea. Protecția solară nu se termină odată cu venirea toamnei. Asta o dată. Apoi, dacă petele solare sunt persistente, putem opta pentru tratamente profesionale care să accelereze procesul de estompare: peeling chimic, care presupune aplicarea unor soluții chimice mai puternice care exfoliază stratul superior al pielii, reducând astfel petele solare și stimulând regenerarea pielii; terapia cu laser precum cea cu ClearLift poate ajuta la reducerea hiperpigmentării prin țintirea pigmentului de melanină; microneedling, adică o procedură care stimulează regenerarea pielii prin crearea de mici leziuni controlate, ceea ce poate ajuta la reducerea hiperpigmentării”, subliniază Dr. Amalia Anghel.
Rozaceea și cuperoza – afecțiuni ce necesită tratament medical
Pe lângă petele pigmentare, roșeața facială cauzată de cuperoză sau rozacee este o altă problemă frecventă în rândul pacienților. Aceste afecțiuni trebuie tratate exclusiv medical, avertizează Dr. Amalia Anghel. „Stadiile avansate ale rozaceei pot fi foarte dificil de gestionat fără intervenția unui specialist. Tratamentele cu laser vasculare și rutina personalizată de îngrijire sunt esențiale pentru a preveni agravarea”, explică dermatologul.
Soluții moderne pentru pielea, Geneo X și ClearLift
Pentru cei care caută rezultate rapide și eficiente, Amalia Anghel prescrie tratamente cu tehnologii inovatoare precum Geneo X și ClearLift. Geneo X, care combină exfolierea blândă cu oxigenarea și infuzia de nutrienți, oferind un ten revitalizat și luminos.
„Geneo X este la fel de esențial pentru piele cum este oxigenul pentru respirație. Este un tratament de ultimă generație care utilizează patru tehnologii avansate – OxyGeneo, Tripollar RF, ESA și ultrasunete – pentru a răspunde tuturor nevoilor pielii. Acest tratament este ideal pentru persoanele care doresc să elimine petele pigmentare, să îmbunătățească textura pielii și să stimuleze regenerarea celulară.”, spune medicul.
În același timp, acest tratament este soluția ideală pentru cei care doresc să reducă petele pigmentare și semnele de îmbătrânire, fără disconfort și timp de recuperare.
„Considerat un tratament „lunchtime facelift”, laserulClearLifteste un laser non-invaziv care nu necesită timp de recuperare, fiind ideal pentru persoanele cu un stil de viață activ.
Acesta utilizează o tehnologie avansată cu laser de frecvențăînaltă, care penetrează straturile profunde ale pielii fără a afecta stratul superficial. Acest lucru stimulează producția de colagen și elastină, reducând vizibil ridurile fine, petele pigmentare și porii dilatați. ClearLift este eficient nu doar pentru față, ci și pentru gât, decolteu și mâini – zonele cele mai expuse la îmbătrânirea prematură și hiperpigmentare”, mai spune specialistul, Dr. Amalia Anghel.
Piele deshidratată? Nu o lăsa în suferință!
Dacă pielea ta a suferit deshidratare profundă, care a lăsat urme precum riduri fine, pierderea volumului facial sau scăderea elasticității pielii, este momentul să te preocupi de revitalizarea ei. Cum? Optând pentru ProfHilo Structura, o tehnologia avansată care ajută la refacerea volumului și a fermității naturale a feței, redând pielii un aspect neted și întinerit, fără a schimba trăsăturile naturale.
“Acest tratament nu doar că îmbunătățește estetic aspectul pielii, dar contribuie și la sănătatea ei prin hidratare profundă și regenerare celulară. Printre beneficii, aș aminti: hidratare profundă și regenerare celulară; imbunătățirea elasticității și fermității pielii; reducerea ridurilor și liniilor fine; remodelarea conturului facial și restabilirea volumului pierdut”, mai spune Dr. Amalia Anghel.
Dr. Amalia Anghel este Medic Primar Dermatovenerologie, Doctor în științe medicale, Expert Terpii injectabile / Terapii laser / Dermatoscopie & Dermato-oncologie și Trainer Juvederm România & Alma Laser in cadrul clinicii SKINMED.
Articol apărut pe site-ul CLICK în luna octombrie 2024.