Mult timp acest subiect a fost tabu. Mai mult decât atât, putem vorbi și despre o serie de prejudecați care priveau potențiale riscuri pentru pacient în urma acestei proceduri. Important să reținem că problemele aduse în discuție apăreau atunci când pacientul se prezenta la medicul specialist prea târziu, cu leziunea ulcerată, sângerândă, deci cu tumora, melanomul, deci cancerul care se dezvoltă pe alunițe, era deja în stadiu avansat.
Din păcate, excizia chirurgicală era pentru diagnostic, iar tratamentul de specialitate doar pentru încetinirea nu foarte semnificativă a evoluției bolii și duratei de viață a pacientului.
Mecanisme de prevenție a cancerelor de piele
În prezent, din fericire, putem vorbi despre o evoluție semnificativă în ceea ce privește depistarea precoce a bolii, în clinica Skinmed avem pacienți pe care îi monitorizam cu succes pe țoață suprafața corpului de peste 7 ani. De ce? Pentru că melanomul apare doar în unul din cinci cazuri pe leziuni preexistente, restul oriunde pe piele. De aceea avem nevoie de supraveghere periodică, o dată pe an, de scanarea totală a corpului, un screening realizat cu cel mai performant detector – Fotofinder, harta dermatoscopică – dispozitiv care fotografiază fiecare cm de piele. Noi, că medici, dorim să depistăm leziunile microscopice, nu macroscopice, adică atunci când pacientul poate observa singur, cu ochiul liber, schimbarea dimensiunii, culorii, conturului sau suprafeței alunițelor.
Când se impune excizia alunițelor?
Excizia se impune când avem o leziune nou apărută, când cele existente își modifică forma, culoarea, dimensiunea. Dermatoscopic avem indicația de excizie pentru că vorbim despre o leziune în activitate – un nev cu displazie severă sau chiar un melanom în situs.
Excizia chirurgicală este obligatorie și pentru pacienții care vin cu tumori deja dezvoltate, cu melanoame. Este necesar examenul histologic pentru un diagnostic de certitudine și pentru a stabili cea mai corectă conduită de tratament. Excizia alunițelor este salvatoare de viață. Pentru că un melanom excizat corect în faza incipientă înseamnă vindecare. Prin urmare, prevenția funcționează în cazul cancerului de piele, iar excizia este salvatoare de viață!