Acasa Medicina integrativa 5 wellness retreat-uri care merită încercate

5 wellness retreat-uri care merită încercate

de blogamalia

Câteodată ai nevoie de timp cu tine. Călătoriile retreat nu sunt doar la modă, sunt o necesitate. Conceptul reuşeşte să îmbine trei dintre provocările seculului 21: călătoritul, spiritualitatea şi dezvoltarea personală, într-o formă mai profundă că înţeles. Se referă la turismul de wellness dar merge dincolo de acesta. Așadar, pentru puține inspirație, iată 5 wellness retreat-uri promițătoare.


Casa de Campo, Republica Dominicană
Casa de Campo este un sătuc de wellness, nu doar un complex hotelier. Deţine un imens teren de golf, ieşire la mare şi la lacul Chavón şi oferă camere cu grădină tropicală integrată, sanctuare unde meditaţia nu mai prezintă aşa o mare dificultate. Tratamentele Spa sunt doar cu ingrediente organice şi au loc ȋn natură, ȋn saloanele private amplasate idilic ȋn mijlocul „lanurilor” de flori. http://www.casadecampo.com.do/


Polynesian Spa Rotorua, Noua Zeelandă
Reatreat-ul se află ȋn nordul insulei, acolo unde se prepară miraculoasa miere manuka, se cultivă o aloe terapeutică incredibilă şi se află numeroase izvoare naturale de sulf captate ȋn Rotorua pentru că rezidenţii hotelui-Spa să se poată bălăci terapeutic cât e ziua de lungă. Imaginează-ţi o zi care ȋncepe cu un gomaj corporal cu miere manuka, aloe vera şi alge şi care continuă cu un masaj cu roci vulcanice că apoi să continue cu zorbing, adică tu aflat ȋntr-o bilă de plastic transparent ce se roteşte de-a lungul apei. Uau este puţîn spus despre acest sanctuar healthy din superba ţară care a servit drept platou de filmare pentru scenele idilice din Stăpânul Inelelor. http://polynesianspa.co.nz/


The Farm, Filipine
The Farm nu este un hotel de wellness, ci o instituţie ȋn materie, un retreat de wellbeing creat ȋn mijlocul unei ferme organice. Aici raw veganismul face regulile, iar mâncarea şi materia primă pentru Spa poate fi culeasă de către client din faţa porţii camerei. Cam cât de tare este The Farm?! Să-ţi zic şi faptul că restaurantul retreat-ului, Alive!, este unul dintre cele mai premiate stabilimente culinare healthy din lume? www.thefarmatsanbenito.com


SHA Wellness Clinic, Spania
Cu un restaurant macrobiotic celebru şi cu un Spa la fel de macrobiotic, Sha Wellness este o instituţie de healthy living unde numeroase vedete au trecut pragul precum Naomi Campbell sau Kylie Minogue. Ȋn Sha Wellness vei ȋnvăţa să trăieşti mai relaxat, mai aşezat, dar şi cum să-ţi schimbi dieta, perspectiva asupra vieţii ȋn general şi corpul cu ajutorul programelor de slăbire şi tonifiere tailor-made ale clinicii. https://shawellnessclinic.com/


Sanctum Inle Resort, Maing Thauk Village, Myanmar
Myanmar, adică fosta exotică Birmanie, a devenit o destinaţie turistică de top care atrage nu doar europeni sau americani, ci şi amatori de relaxare din ţările ȋnvecinate. Departe de lumea ticsită de turişți, localnici zgomotoşi şi mirosuri puternice de mâncare, sudoare, condimente şi beţişoare se află un sanctuar de wellness, Sanctum Inle Resort, un complex Spa construit ȋn mijlocul naturii, pe marginea superbului lac Inle. Sanctum este cunoscut pentru preparatele delicioase fusion şi mai ales pentru exfolierea pe bază de tamarin. http://sanctum-inle-resort.com/

Posibil să-ți placă și aceste articole

Lasa un comentariu