Ce fain e sa-ti pui intrebari detasat, fara zbuciumul care, de obicei, le acompaniaza…. Intrebarile fara un raspuns care sa te satisfaca tind sa devina obsesie. Sau asa o numesc unii. Asa ca daca aveti vreun raspuns, vreo solutie, care sa ma scape de “obsesie”, si care sa ma duca la alte intrebari, il astept cu nerabdare.
Am crescut cu basme si cu filme cu happy-end si lumea se asternea blanda, luminoasa, indiferent de obstacolele si probele prin care eroii/personajele treceau. Poate asa se intampla in lumea creatorilor de basme. Poate asa era atunci. In lumea noastra, din pacate, aproape nimic nu mai seamana cu ce o fi fost candva… De aceea ma intreb prosteste – la ce mi-au folosit toate “minciunile de adormit”? Ma intreb daca basmele nu ar trebui interzise… la fel cum povestile/filmele cu violenta sunt deja interzise. Extremele sunt la fel de periculoase, nu? Inutile, pentru ca toti cautam mijlocul, echilibrul. Sau utile in numele echilibrului… in fine… Toti mergem pe sarma, incercand sa cadem cat mai tarziu.
Am o viata frumoasa, aproape asa cum mi-o doresc, dar nu este vorba doar despre mine. Poate nu toti gandesc la fel despre viata lor. Sunt recunoscatoare pentru toate experientele, la extrema sau nu, de care am avut parte, dar ma intreb cum ar fi fost viata mea daca in loc de basme as fi adormit pe povesti reale, unde Ileana si Fat-Frumosul s-ar fi confruntat cu provocari reale… cu sinele lor, cu orgoliile celorlalti, cu regulile societatii in care traim, cu fuga asta permanenta dupa nu stiu ce exact, dupa altceva…orice altceva decat avem deja, bani – like-uri, femei/barbati, haine de firma…, cu depresii, cu monotonia aferenta majoritatii relatiilor coapte, cu infidelitatea, cu intoleranta, cu boli, cu abuzuri, cu…cu…cu… Balaurul din basme, cel cu mai multe capete. Astea sa fi fost “capetele”? Eram prea micuta ca sa inteleg…
Ma intreb daca viata mea ar fi fost altfel daca cineva din familia mea, de la scoala, dintre specialisti, cineva… oricine in care as fi avut incredere, mi-ar fi spus ca banii sunt doar un mijloc si nu un scop, ca-mi aduc confortul, dar nu si implinirea, ca numarul lor nu umple golul pe care-l resimt atunci cand iubesc mai putin sau deloc, ca eu fac banii, nu ei pe mine. Sau ca bucuria reprezinta succesul absolut, ca generozitatea si recunostinta ne fac umani, ca toleranta si loialitatea sunt valori de care ar fi minunat sa ne amintim zilnic, ca oamenii sunt diferiti si nu exista tratament unic pentru toata lumea, ca fiecare are alte lectii de invatat si de oferit, ca… Cred ca as fi adormit la fel de repede, dar nu stiu, intr-adevar, ce si cum as fi trait cand ma trezeam.
Exista teorii care se bat cap in cap. Vreau o materie care sa le puna la punct!
S-a dovedit ca atunci cand Mercur este retrograd, comunicarea este deficitara, ca apa are proprietati diferite, ca fiecare dintre noi e cineva prin el insusi si este tot prin si cu ceilalti, ca bunicii sunt mai adorabili/adorati decat parintii, ca prioritatile se schimba cu trecerea timpului, ca uitam ce nu ne foloseste si uneori si ceea ce ne foloseste, ca timpul este relativ, ca mintea creeaza probleme mai mult decat le rezolva, ca sufletul e esential in fiecare secunda, are raspunsuri, dar si nevoi, ca cele mai pretioase amintiri sunt acele momente “clipa-ramai!”, ca trairile patimase te fac sa te simti viu, ca momentele de respiro sunt pretioase si ele, ca totul are un rost, chiar si atunci cand nu-l vedem, ca libertatea de a ne exprima/manifesta este un lux, daca nu o utopie…pentru care unii au platit chiar cu pretul vietii, ca intotdeauna vor exista altii mai slabi si altii mai puternici decat mine, ca e bine sa te intinzi cat ti-e plapuma si totusi sa speri la “un pat mai mare” ca sa poti evolua, ca exista teorii care se bat cap in cap despre aproape orice, ca dragostea, aceea pasionala, dureaza maximum trei ani (desi inclin sa zic doi), dar relatiile pot dura chiar si o viata… ca paradoxurile au rostul lor.
M-as opri aici…pentru ca tot a venit vorba si intreb… oare nu ar fi utila o materie care sa ne invete ce s-a repetat de-a lungul secolelor, ce a ramas neschimbat de-a lungul timpului si ce se schimba de la o generatie la alta sau de la un an la altul? Intreb… o materie despre relatii – cu parintii, cu iubitul/a, cu sotul/sotia, cu prietenii…relatiile interumane – nu ar fi utila? Ai fi vrut ca cineva sa-ti spuna ca “fluturii” zboara dupa un timp si ca starea de gratie care ne zugraveste lumea in roz are limite si ca nu dureaza pana la adanci batraneti in niciuna dintre relatiile amoroase? Eu as fi vrut ca cineva – mama sau diriginta sau bunica sau… sa-mi spuna ca fluturii, aceiasi fluturi nu se intorc niciodata inapoi, ca pot experimenta un numar necunoscut de relatii pentru a invata lectiile pe care le am de invatat, ca nu trebuie sa ma raportez obligatoriu la numarul celorlalti de experiente/lectii… As fi vrut sa stiu inainte de tavalugul de intrebari si zbuciumul aferent lor cateva lucruri fixe, demonstrate stiintific, care se repeta de secole si pe care omul, nici chiar supraomul nu le poate schimba. As fi vrut sa stiu valoarea visului, dar si ca e inutil sa bat la usi ferecate pe vecie. As fi vrut sa stiu ca indragosteala se naste si moare si ca e sanatos sa fie asa si nu altfel, ca iubirea e un proces asumat de ambii parteneri si ca rezista atat timp cat cei doi au de experimentat impreuna un drum/o cale, ca unii isi gasesc perechea din prima, altii niciodata si ca viata ne aduce fiecaruia provocari diferite, pe care ideal este sa le primim cu deschidere, curiozitate si cu bucurie, daca se poate. As fi vrut sa ma invete cineva sa nu judec/blamez nici pe mine, nici pe altii, sa nu ma simt vinovata pentru alegerile altora si sa accept greselile ca fiind omenesti, firesti, sa nu-mi fie frica de nimeni si nimic, nici macar de propriile emotii, pentru ca nimic nu dureaza o vesnicie (vesnicia nu incape pe acest pamant si cu atat mai putin intr-o viata de om)…
Emotiile…oh da, gestionarea lor ne-ar putea cruta de atatea suferinte inutile. Cat de tarziu am aflat ca fiecarei tip de emotie ii corespunde o anumita manifestare, ca actiunile mele care au ca sursa emotia imi creeaza realitatea de care ma bucur sau de care ma plang… Despre piramida constiintei, spre ex., as fi vrut sa aflu inca de pe bancile scolii, da. Mi-as fi creat realitati mai frumoase, in care si ceilalti ar fi fericiti… stiu asta, pentru ca sufletul mi-a vorbit de atatea ori… Si uneori am reusit sa-l si aud. Stiu ca in orice suflet e rost de lumina. Si e suficient cat sa mai pot spera.
Un exercitiu util in devenirea noastra – sa semnam condica la Uzina de Anticorpi
As vrea alte basme pentru copilul meu sau pentru copilul din mine… basme care sa-mi mai stearga din lunga lista de intrebari si zbuciumul aferent lor, o materie sau mai multe de care copilul meu sa aiba parte pentru a trai cu intrebari care sa nu-i tulbure mai mult decat e necesar bucuria de a trai.
In proba asa… mi-ar placea sa fim “manipulati” catre bine si frumos. Sau sa manipulam catre bine si frumos. Sa semnam condica in fiecare zi la Uzina de anticorpi, astfel incat nimeni niciodata sa nu ne poata acuza ca am virusat pamantul / viata / Universul. Cum credeti ca ar fi daca fiecare, asa cum a fost “programat” la lupta, in concurenta permanenta cu ceilalti, ar intra in concurs zilnic cu provocarea: CUM SA CREEZ UN PARADIS PE PAMANT MAI FRUMOS DECAT AL CELORLALTI? Sau, ideal, CUM SA CREEZ UN PARADIS PE PAMANT MAI FRUMOS DECAT CEL PE CARE L-AM CREAT IERI? Imagineaza-ti doar!
