As incepe prin a spune ca a-ti cauta propria identitate, indiferent de varsta pe care o ai, e poate cea mai buna solutie, singura valabila pentru fiecare dintre noi, daca vrei sa cunosti armonia. Nu-mi plac generalizarile, nu prea imbratisez cu usurinta adevarurile absolute, desi trebuie sa admit cateva: nasterea si moartea, spre ex., sunt comune tuturor fiintelor umane. Accept si gasirea identitatii si a “tribului” caruia ii apartin ca pe o solutie general-valabila.
Daca stii cine esti si nu ti-ai gasit inca tribul…nu dispera… il vei recunoaste atunci cand vei fi pregatit/a! Fiind asumat, defiland prin lume si aratand cine esti, oamenii asemenea tie vor aparea in viata ta. Si vor ramane.
Daca nu stii inca cine esti, priveste-te cu ochii inimii si toata confuzia va disparea.
Cand iti vei da voie sa te intalnesti, vei lasa mastile sa cada rand pe rand… si vei fi recunoscut, acceptat si sprijinit de cei din tagma ta. Insoteste-te cu ei, nevoia de apartenenta ne face umani. Lasa-te ajutat in aceeasi masura in care poti, la randul tau, sa ajuti.
Poarta-te in lume cu autenticitate… iar lumea ta va capata integritate si sens. Fi-ti util si tie si celorlalti si efortul tau va fi rasplatit cu pace interioara. Vei trai si vei simti… aici si acum… nu intr-o permanenta si obositoare asteptare.
Cine esti? Ce-ti umple inima de bucurie si corpul de sanatate? Ce ganduri te lasa sa dormi si sa visezi frumos chiar si cu ochii deschisi? Arata-ne si noua fricile tale, furia ta, vorbeste-ne cu inima ta… ca sa te putem iubi sau sa te putem ignora…
Curajul de a fi tu insuti, orice ar implica asta, curajul de a nu te inscrie intr-un anumit pluton pe care tu doar il crezi normal sau de succes pentru ca asa zic altii… iti va aduce chiar succesul. Si nu ma contrazice pana nu incerci. Mereu ai vrut sa fii cum au decis altii ca trebuie sa fii. Mereu ai incercat sa accepti si sa te aliniezi la norme, sa fii in randul lumii… Uneori ai cutezat chiar sa vrei sa schimbi lumea… nestiind ca lumea e déjà perfecta, ca lumea inseamna, de fapt, lumi diferite, perfecte cand ajungi in “tribul” potrivit tie, esentei tale, structurii tale, convingerilor tale.
Arata-ne esenta ta! Ai acest curaj? Daca nu, ce te opreste? Ce te opreste sa nu te mai tradezi? Cum poti crede ca vei reusi sa nu-i tradezi/ranesti pe altii daca tu esti capabil si dispus sa te tradezi pe tine insuti? Disimulezi pentru a fi acceptat, dar esti nefericit si confuz. De ce?! Incepe prin a-ti fi loial si arata-te lumii asa cum esti fara sa speri ca vei fi mai bun sau mai rau ca altii. Si daca esti diferit de majoritate, nu-i nimic… exista si nisa ta. Nu tuturor ne place si ne face bine nuca de cocos, spre ex. Unii chiar sunt alergici la ea. De ce continui sa consumi un aliment care-ti face rau?!
Raporteaza-te la ceilalti fara judecati aspre si inutile, ia decizii care sa te duca in tribul tau, iar acolo te vei simti rege / regina. Iti esti dator sa te descoperi si sa-ti fii loial. De ce? Pentru ca este singurul mod in care poti trai cu adevarat, fara a te simti gol, fara alerga catre nicaieri, ca un soarece intr-o cursa… Alearga spre tine si lumea in care te vei opri va fi perfecta. Perfecta pentru tine. Nu pentru toti. Cum faci asta? Nu exista o metoda general-valabila. Cauta ceea ce functioneaza la tine, experimentand. E dreptul tau, e prima datorie pe care o ai. Datoria fata de tine insuti e primordiala. E o forma de respect de sine. Si daca pe tine nu te poti respecta si iubi, niciodata nu vei avea resursele necesare sa respecti si sa iubesti si pe altii. Tine doar de tine sa te cunosti, sa te accepti si sa te arati autentic.
Oamenii intelepti ne recomanda sa traim in simtire mai mult decat in ratiune, sa ne investigam emotiile mai mult decat gandurile, pentru ca emotiile sunt sursa gandurilor. Pentru ca traumele care trebuie vindecate se ascund dincolo de emotii.
Citeste povestea de mai jos si incearca sa vezi ce simti pe masura ce o intelegi!
Traia odata un taietor de piatra. Nu era multumit de statutul lui in viata. Intr-o zi, a trecut pe langa casa unui negustor bogat. Prin poarta care era deschisa a observat multe posesiuni si multi vizitatori in casa negustorului. S-a gandit ca negustorul trebuie sa fie foarte puternic. Devenise gelos si isi dorea sa fie si el ca acel negustor . Spre surprinderea lui , taietorul de piatra a devenit deodata negustor, bucurandu-se de puterea de care nici nu isi imaginase. Intr-o zi, pe cand se afla in drum, a vazut trecand pe langa el un oficial de rang inalt. Era purtat intr-un scaun minunat, insotit de alai si escortat de soldatii care bateau in gonguri. Oricine, oricat ar fi fost de bogat, trebuia sa se plece inainte de procesiune. S-a gandit: “Cat de puternic este oficialul acela! Imi doresc sa fiu si eu un oficial superior!” Imediat a devenit un oficial superior, era carat peste tot in scaunul lui grozav. Intr-o zi era foarte cald, si se simtea foarte inconfortabil in scaunul lipicios. S-a uitat sus la soare. Era atat de stralucitor si minunat pe cer. S-a gandit: ”Cat de puternic este soarele! As vrea sa fiu soarele!” A devenit soare! Si s-a bucurat de pozitia puternica peste tot. Intr-o zi, un nor negru urias s-a mutat intre el si pamant, ca lumina lui sa nu mai poata straluci peste nimic de jos. A fost surprins. S-a gandit : ”Cat de puternic este norul asta negru urias de furtuna! Cat imi doresc sa fiu un nor! “A devenit un nor de furtuna care inunda campuri si sate. Foarte curand a simtit ca este impins de niste forte puternice. Si-a dat seama ca era vantul. S-a gandit: ”Cat de puternic este vantul ! Vreau sa devin vantul!” A devenit vantul si a suflat puternic peste acoperisul caselor si padurilor. Intr-o zi a dat peste ceva care nu se misca , oricat de puternic ar fi suflat inspre el. Era o stanca uriasa si puternica. S-a gandit: “Cat de puternica este stanca asta ! Vreau sa devin o stanca!” Si a devenit o stanca, cea mai puternica de pe pamant. Dar in timp ce statea acolo a auzit sunetul unui ciocan sculptand in suprafata dura, si simtea cum se transforma. S-a gandit: ”Ce poate fi mai puternic decat o stanca?” S-a uitat in jos si a vazut un taietor de piatra!
Aceasta poveste ilustreaza clar cum mintea noastra crede mereu ca exact ce nu a obtinut inca este mult mai maret decat ce a obtinut. Iarba este intotdeauna mai verde de pe partea cealalta a gardului. Dar cand ne ducem pe partea cealalta, ce se intampla? Avem impresia ca iarba de pe cealalta parte este mai verde! Sarim de la un lucru la altul, de la o dorinta la urmatoarea, de la un punct de vedere la altul, dar suntem rar fericiti. Cand vom reusi sa vedem foarte clar ca totul se schimba si ca totul este minunat asa cum este, vom realiza ca Existenta a fost mereu frumoasa, dar nu am vazut noi. Daca viata insasi se schimba tot timpul, atunci de ce incercam sa o inramam? Buddha spune in Dhammapada*: ”Viata este ca un fulger pe cer .” Viata este trecatoare. Atunci ce incercam sa facem? Incercam sa facem o treaba imposibila. Treaba noastra este sa privim, sa ne bucuram si sa trecem mai departe. Daca totul este o manifestare trecatoare a Existentei, atunci care este scopul ego-ului, fricii sau lacomiei?
