Brunetă cu pielea foarte albă și sprâncene groase – prezentă! Sătulă de părul nedorit de pe corp, care creștea la 2-3 zile după epilatul cu ceară – absolut! Plictisită de lama de ras, nelipsită din bagajul de vacanță la mare pentru că nu voiam să fiu “arici” – da, tot eu! Dar… și speriată nu neapărat de durere, cât de senzația de arsură despre care auzisem în cazul epilării laser și de mitul urban că părul crește oricum la loc – dap, eram.
Așadar, o ecuație aproape imposibilă: fata care își dorește o piele mereu fină, părul care crește nesuferit de repede, teama că tehnologia modernă pentru epilare e poate și neplăcută, și ineficientă pe termen lung.
Totuși, am zis să încerc o ședință de epilare de axilă cu laserul, la SkinMed – cunoșteam medicii și personalul, cunoșteam expertiza Amaliei, aveam încredere că aparatul face exact ce scrie în ofertă și… citisem că n-o să doară, dar cumva nu aveam chef să simt nimic, nici măcar puțin. Și eram pregătită să zic STOP dacă aveam cea mai mica senzație de arsură.
Simpatica doamnă asistentă Elena, care mi-a efectuat prima ședință cu laserul Soprano Ice Titanium, m-a asigurat că n-o să simt nimic, poate doar niște mici pișcături ici și colo. Am închis ochii și am stat cuminte – nici măcar nu apucasem să mă relaxez de-a binelea, că s-a terminat. Adică… în afara de textura rece a gelului pe piele, nu am simțit nimic – și a durat poate două minute? Nu mi-a venit să cred când mi-a zis că trece la cealaltă axilă. Am respirat ușurată și… mi-am făcut programare pentru următoarea ședință, dar și pentru picioare și abdomen.
Practic, având părul negru și pielea foarte albă, sunt candidatul ideal pentru acest tip de epilare. În fapt, nu ar fi contat însă atât de mult, pentru că Soprano Titanium merge pentru orice de piele. Și partea mea preferată: se poate face în orice anotimp.
Sunt necesare, în medie, 6 ședințe pentru a obține rezultatul dorit (no more hair!), după care câte 1-2 ședințe de întreținere pe an, în funcție de recomandarea specialistului. Practic, după prima ședință situația se îmbunătățește deja dramatic și lama devine doar un accesoriu ocazional, până se va finalize pachetul complet de ședințe de epilare.
Eu am terminat oficial cu axila, mai am fix o ședință pentru puful de abdomen (după care mă duc la shopping de bluzițe scurte, multe!) și câteva ședințe pentru picioare, deoarece acestea se pot face doar o dată la două luni, fiind vorba de o zonă mai mare. Și acum, că am prins curaj și știu că nu doare, intenționez să scap de TOT părul de pe corp, pentru totdeauna 🙂
Ce vă recomand dacă vă gândiți la epilarea cu laser:
- Nu vă luați după tot ce citiți pe Internet sau auziți de la prietene, nu toate aparatele laser sunt create la fel 🙂 și mai ales cine a avut experiențe negative cu IPL-ul înainte va spune că e groaznic, dar… cu varianta aceasta de laser, Soprano, nu doare DELOC.
- Încercați o ședință de probă – dacă nu vă place, cumva, tot veți scăpa de un procent enorm din firele de păr, dar măcar vedeți care este senzația. Eu zic însă că, descoperind că nu e nimic scary în toată experiența, veți dori sigur să continuați
- Discutați cu medicul dermatolog, puneți toate întrebările despre procedură, despre menținerea rezultatelor în viitor, despre planul de ședințe ideal pentru voi
- Apelați la o clinică unde epilările sunt efectuate de personal medical, special instruit pe aparatul cu care lucrează
- Faceți un calcul aproximativ cu cât cheltuiți pe an pentru epilatul la salon, pe consumabile pentru epilatul acasă sau pur și simplu timpul irosit pe asta – și faptul că după câteva zile, pielea oricum nu mai e 100% netedă – da, pentru epilarea cu laser investiția inițială e ceva mai mare, dar rezultatele sunt durabile și incomparabile cu vreo altă metodă de îndepărtare a părului nedorit.
Vă salută o fată fericită, cu pielea fină și fără lame de unică folosință în valiză 🙂
Navi, artist & compozitor.